Grupul G7 va anunţa noi măsuri împotriva Rusiei. Zelenski va vorbi la summitul din Germania

Vom prezenta un set concret de propuneri pentru a creşte presiunea asupra Rusiei“, a declarat oficialul, relatează The Guardian

Preşedintele SUA, Joe Biden, se va alătura liderilor Marii Britanii, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei şi Japoniei la summitul din Bavaria.

După ce va participa la summitul G7 de duminică până marţi, Biden va zbura la Madrid pentru un summit al alianţei militare NATO săptămâna viitoare.

Ucraina şi Rusia vor fi subiecte importante în ambele reuniuni diplomatice, în timp ce aliaţii se gândesc cum să facă faţă impactului secundar al sancţiunilor împotriva Rusiei asupra propriilor economii, în special în ceea ce priveşte preţurile ridicate la combustibili.

Vorbind cu reporterii sub rezerva anonimatului, oficialul american a declarat:

“Cum putem maximiza durerea asupra regimului lui Putin? Cum reducem la minimum repercusiunile în restul lumii? Şi cred că exact aşa va fi încadrată discuţia despre pieţele energetice şi provocările de pe piaţa energetică”

Oficialul a confirmat, de asemenea, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa ambelor summituri prin legătură video.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]