
Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a declarat că este vorba despre un elicopter Bell UH-1B “Huey”.
Toate cele şase persoane aflate la bord au murit, a declarat Ray Bryant, şeful de operaţiuni al autorităţii serviciului de ambulanţă de urgenţă din Logan County. Elicopterul s-a prăbuşit pe vreme senină pe un drum din apropierea aeroportului local, a precizat acesta, relatează AP.
“Întreaga cabină a luat foc”, a declarat Bryant într-un interviu telefonic joi.
“A fost recunoscut de primii respondenţi ca fiind un elicopter din această zonă, deoarece îl vedem des”, a spus el.
Accidentul a avut loc în timpul unei reuniuni anuale pentru pasionaţii de elicoptere la MARPAT Aviation din Logan.
În timpul evenimentului, vizitatorii puteau să se înscrie pentru a pilota elicopterul istoric, descris de organizatori ca fiind unul dintre ultimele de acest tip care mai zboară.
Elicopterul a fost pilotat de Compania 114 de elicoptere de asalt, “Cavalerii cerului”, în Vinh Long, Vietnam, în cea mai mare parte a anilor 1960, potrivit MARPAT. După ce Huey s-a întors în SUA în 1971, precizează site-ul, el a fost prezentat în filme precum “Die Hard”, “The Rock” şi “Under Siege”: Dark Territory”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].